Etică și transparență

Spunem deschis cum lucrăm, pentru ca cititorii să poată judeca singuri cât să aibă încredere în ce publicăm.

Sursele

Surse Externe nu are reporteri pe teren. Materialele noastre pornesc de la surse publice: studii, publicații de specialitate, comunicate, conferințe, declarații înregistrate. Numim sursele în text și legăm direct către ele. Nu preluăm articole ale altor publicații și nu le traducem; folosim faptele, nu formulările.

Inteligența artificială

Folosim unelte de inteligență artificială în redacție, așa cum folosim un corector sau un motor de căutare: pentru a rezuma documente lungi, pentru a verifica terminologia, pentru a propune variante de titlu sau pentru a găsi o formulare mai clară. Nu publicăm texte generate automat. Fiecare articol este scris, verificat și semnat de editor, care răspunde pentru fiecare afirmație din el.

Nu folosim imagini generate de inteligența artificială prezentate drept fotografii. Dacă o ilustrație a fost generată, este marcată.

Bani și interese

Site-ul nu are reclamă la pornire. Dacă vom afișa publicitate, va fi marcată clar ca atare și nu va influența ce și cum scriem. Nu acceptăm produse, călătorii sau bani în schimbul unui articol. Editorul nu are interese financiare în companiile despre care scrie.

Respect pentru cititor

  • Nu folosim titluri-capcană și nu ascundem informația esențială sub un „click”.
  • Nu colectăm mai multe date decât avem nevoie; ce colectăm este descris în politica de confidențialitate.
  • Comentariile și mesajele cititorilor nu sunt publicate fără acordul lor.

Când greșim

Vedeți politica de corecturi. Dacă credeți că am încălcat una dintre regulile de mai sus, scrieți-ne la redactie@surseexterne.ro.